Inainte de inceperea oricarui demers sau de luare a oricarei decizii, trebuie sa tineti cont ca o locuinta este un ansamblu de factori care interactioneaza si se influenteaza reciproc, iar abordarea superficiala a unui aspect duce la cheltuieli suplimentare in alta parte (in constructie sau in exploatare). De aceea este foarte important ca deciziile luate sa fie cat mai corecte si adaptate la nevoile pe care le aveti. 

 O constructie ieftina nu se realizeaza doar cu materiale ieftine, ci cu un raport bine gandit intre solutia constructiva, materiale, manopera, asociate cu o corecta evaluare a necesarului de spatiu, judicios impartit si simplitatea constructiei, pentru obtinerea confortului maxim. Finisarea incaperilor se face in functie de scopul si importanta lor.

 In demersul dumneavoastra trebuie sa tineti cont de urmatoarele:

• un material ieftin poate sa impuna o structura scumpa;
• o structura ieftina poate sa afecteze durabilitatea casei si poate sa o faca greu vandabila;
• finisajele ieftine influenteaza aspectul cladirii si genereaza ulterior costuri mari in exploatare;
• forta de munca ieftina sau necalificata duce la consum mare de materiale, risipa sau nerespectarea tehnologiei de constructie influentand aspectul final si rezistenta in timp.

Inainte de a incepe constructia trebuie sa stabiliti urmatoarele:

• bugetul sau modalitatile de finantare;
• zona si terenul constructiei;
• tipul constructiei;
• marimea constructiei in functie de necesarul familiei (parter, etaje, mansarda, garaj etc.);
• cum veti folosi spatiul;
• timpul si gradul dumneavoastra de implicare in acel proiect;
• cat timp veti locui in acel spatiu (daca se va mari sau micsora familia in acest timp);
• destinatia constructiei (locuinta sau casa de vacanta).